Odată am fost ca TINE și pot să te înțeleg bine
Sunt Andreea Șoavă și știu cum este să te lupți cu kilogramele în plus. Am trecut prin asta de două ori: prima dată la 22 de ani și a doua oară după ce am devenit mamă pentru a doua oară, la 34 de ani.
Am simțit pe pielea mea cum e să te ascunzi în haine largi, să eviți fotografiile și să îți pierzi încrederea în tine. Am auzit remarci dureroase despre corpul meu, iar asta m-a făcut să mă simt mică, greoaie, iritată, lipsită de energie.
Copiii aveau nevoie de mine, dar eu eram mereu obosită și pe fugă. Simțeam că viața mea scăpa de sub control.
Îmi amintesc că într-o zi m-am privit în oglindă și nu o mai vedeam pe acea Andreea frumoasă, veselă și caldă. Devenisem o femeie mare și greoaie, supărată și iritată. Starea mea fizică și emoțională mă făcea să mă enervez ușor, adesea pe copiii mei care nu aveau nicio vină.
Am privit în gol cum va arăta viața mea dacă voi continua la fel ca în ultimii 4 ani și m-am speriat. Atunci în sufletul meu s-a instalat dorința de a mă simți și la 60 de ani ca la 20 de ani. Știam că tot procesul va dura timp, că va trebui să am răbdare, să fiu disciplinată și să mă implic ca să am din nou un corp sănătos și energie pe măsură.
Am început schimbarea chiar din ziua următoare. Nu a fost ușor – mai ales în primele două săptămâni. Apoi tot procesul a devenit ușor și plăcut. Am simțit cum energia revine, hainele îmi rămân mari, iar buna dispoziție își face loc din nou în viața mea.
Singurul meu scop a fost să mă simt bine, să mă pot mișca cu ușurință și să pot purta hainele de dinainte de sarcini.
Această transformare m-a inspirat să învăț și mai mult despre nutriție și mișcare. Am vrut să înțeleg știința din spatele schimbării și să pot oferi sprijin altor femei care trec prin același proces.
Azi, ajut femei să slăbească natural, fără reguli absurde.
Scopul meu este să te văd că îți iubești corpul și că te bucuri de mâncare fără să te simți vinovată. Îți pot fi alături cu blândețe, înțelegere și ghidare pas cu pas. Știu cum e… pentru că am fost acolo.
2009 - Încep studiul nutriției (de la 51 kg la 66 kg în 6 luni din cauza mâncatului emoțional)
2010 - Slăbit sănătos până la 53 kg
2013-2017 - Încercări de a rămâne însărcinată
2018 - Prima sarcină: de la 53 kg la 88 kg (băiețel de 4,525 kg)
2019 - Slăbit nesănătos, din stres și nemâncat: 62 kg
2020 - A doua sarcină: 88 kg (fetiță de 4,060 kg)
2021 - Slăbit sănătos cu alimentație echilibrată și sport: 59 kg
2022 - Instructor de aerobic-fitness (Fitness Education School – curs autorizat AIPNSF)
2023 - Consiliere 1:1 în nutriție și fitness (7 femei); creator de conținut online
2024 - Consiliere în grup (46 femei); finalistă la Bucharest Marathon (42,195 km în 4h 05 min)
2025 - Consultant nutriționist în formare (ABC Fitness School – curs autorizat ARNFS)
- în octombrie încep cursul pentru Certified Nutrition Coach (Precision Nutrition Inc., Canada)
Cred cu tărie că:
Nu trebuie să alegi între a fi mamă, parteneră, profesionistă sau femeie.
Poți fi tot ce ai nevoie să fii – într-un corp sănătos, cu o minte limpede și o inimă împăcată.
Iar eu sunt aici ca să te ajut să ajungi acolo.